Ziua 14: Leon - Rabanal del Camino

Duminica, 19 Septembrie

M-am trezit ca de-obicei pe la un 6:15, si din nou am avut mic-dejun combinat, supermarket cu cafeaua si gemul lor. 

Am plecat din Leon pe un drum destul de boring, intrarile si iesirile din marile orase (Burgos cel putin, aoleo) fiind prin zone industriale si suburbii noi construite, no fun.
Dar apoi au fost si bucati mai faine:

in general drept, inca sunt in meseta (la 900 m!)

M-am impiedicat si am facut etapa programata, Leon - Astorga pana la 11.

Doar 55 km... ce sa fac acuma, deh. Am dat o tura prin oras si am fost placut surpins sa descopar ca aveau un castel construit de Gaudi! Dupa ce am intrat inauntru sa vad si pe interior, am iesit sa fac niste poze pe dinafara (pe dinauntru nu ma lasasera) si cand, tzac! Kiril imi face o poza si zice cu o mutra blazata: Not surprised! 

Cu ocazia asta l-am pus sa imi faca si o poza:

Nu erau multe de facut, cu atat mai mult intr-o duminica dupa-amiaza asa ca dupa ce am pozat si catedrala,

am hotarat sa mai fac inca 20 km.

Dar nu inainte de a incerca un menu cu totul special, de care citisem si in ghid si imi spusese si tipul de la San Anton: Cocido Maragato. Maragateria este o regiune aici, cu Astoriga si inca ceva sate, care se cred un fel de scotieni ai spaniolilor, adica oamenii de la munte. Si au un fel de mancare specific, de fapt un menu: unul pe care nu il poate termina nimeni niciodata!

Incepe simplu, cu 7 feluri de carne. Da, sapte, si ditai bucatile, cam un kil de carne asa. A, si la un moment dat vine tipa si ma intreaba daca mi-a placut unul in mod special, la care eu am zis ca da uite asta, gandindu-ma ca fac un compliment lui the chef. Mare greseala, ca a plecat la bucatarie si a mai venit cu 3 de-alea. Am reusit sa termin aproape tot, am zis ca nu m-am facut de ras. Felul doi: trecem la vegetarieni, varza calita si un fel de fasole care nu e nici fasole nici linte ci altceva mai patratos. Cam la un kil jumate asa ambele, un platou care aveam impresia ca avea juma de metru. Aici mai mult de jumate nu am putut inainta neam. Cer felul 3 si ma sperii: vine cu un castron de supa cam de 4-5 kile. Dar m-am linistit, era plin doar pe jumate... Dar ce supa nene! simpla, dar buna, ca imi lasa si acum gura apa. Aici am facut pe dracu in patru si am terminat 3 sferturi. Cu ultimele puteri cer desertul: o crema asa ca o sarlota, cu scortisoara, o minunatie. Nu stiu ce am reusit sa indrug, ca m-am trezit si cu un supliment. Pe asta l-am terminat doar jumate, si am dat din cap doar ca vreau cafea, ca voce nu prea mai aveam. Cafea pe care efectiv mi-am turnat-o pe gat, constient ca daca nu iau un intaritor ma tarasc pana la primul pom si adorm instant. A, evident ca totul era stropit cu o sticla de vin, si inca de cea mai buna calitate, nu cum e de-obicei la un menu, si cu o gaseosa.

M-am rostogolit pana afara, am luat-o pe Sonia, am pus-o in modul ´deal greu´si am plecat incet incet

Drumul pana la Rabanal era la deal, dar un deal foaarte simpatic, nici nu mi-am dat seama cand am facut 350 m altitudine:

si era marcat cu grija:

Pe drum am dat peste doi catalani, care incepusera din Leon si nu se grabeau deloc. Norocul meu ca unul din ei era ff neantrenat deci reusea sa fie mai varza decat mine cu burta mea cea imensa.

Din pacate, refugiul donativo din Rabanal era full, asa ca a trebuit sa stau la el Pilar, dupa numele dueñei (unde de-abea am gasit loc de fapt).

Un albergue OK, cam inghesuit chiar si pt aceasta categorie, si m-au lasat seara, pe la 9:30, la bucatarie sa imi fac o supa ca altceva nu imi mai trebuia de mancare.

In final, o imagine din Rabanal