Ziua 16: Ponferrada - Samos

Marti, 21 Septembrie

(Of, nici nu mai stiu cum sa imi cer scuze....nu am mai ajuns sa scriu aici, si scuza ca nu am avut timp nu prea tine.... 

E foarte greu sa ma mai pun in acea dispozitie, imi e dor rau de tot sa fiu pe drum, dar trebuie sa termin totusi acest blog
si acu, fara falsa modestie, serios, am fost f surprins sa vad cati mi-au urmarit blogul, si in consecinta cati erau suparati ca nu l-am terminat, si in consecinta m-au batut la cap sa il termin. deci, kiciu si toti ceilalti, thanks!)

Din Ponferrada am plecat, evident, pe intuneric. Mi-am luat ramas bun de la mexicani si am luat incet drumul la pedalat. Atunci nu imi dadeam seama prea bine, dar eram deja bine de tot intr-o stare care se poate descrie cel mai bine drept 'una cu drumul'. Ma simteam cel mai bine cu mine insumi in timp ce mergeam, si era normal sa fiu pe bicicleta, mergand. Distantele deja erau mai putin importante, imi era f clar ca pot sa fac si 30-40 km, si spre 100. Aveam destul timp sa ajung, pe 24 seara aveam trenul deci mai aveam 3 zile plus o parte din a patra (24), daca voiam.
Iesirea din Ponferrada a fost destul de anosta, multe orasele inghesuite unele in altele, deci mult mers pe asfalt, chiar daca in general pe stradute secundare. Nici nu e de mirare , deh, intre 2 siruri de munti, ca era asa aglomerare urbana. 
Dar in curand am iesit si au inceput sa se vada muntii iar:

Partea mai proasta era ca aveam niste zgomote ciudate de la roata din spate. Pe unele le identificasem: una din placute atingea discul de frana, dar mai era unul care un stiam de unde vine. Insa aia cu discul era nasoala fiindca incepuse sa imi descentreze roata, o simteam ca se 'onduleaza', mai ales la viteza aia. Dar pas de gaseste ceva deschis la ale ore matinale : nu era nici 8 cand plecasem, deh. Undeva spre 9 am gasit una dar... cam degeaba :-). Mi se paruse mie ca era mizerie mare pe strazi, pahare de plastic, sticle de bere etc. Dupa ce am asteptat cam o juma de ora asa, de la 9 fara un sfert la si un sfert i se face mila unui trecator de mine si ma lamureste: "a fost fiesta ieri (ziua orasului). Vorba vine ieri, cam acum o ora s-a dus lumea la culcare. Nu deschide nimeni azi nici-un magazin, io sunt frizerul si ma duc sa ma culc." Respect!
Am mai mers vreo 15 km cu roata din spate facand opturi pana am reusit sa gasesc "una tienda de bici" deschisa: in Villafranca del Bierzo.

foarte misto oraselul, la poale de munte, cu 2 biserici f importante, una 'de Santiago"

unde exista asa numita "puerta del Perdon"

Pelerinii care reusisera sa ajunga aici dar erau prea bolnavi, raniti, cu picioarele ferfenita sau alte chestii in acelasi registru, erau 'iertati' de restul drumului, trecuti prin aceasta poarta si obtineau aceleasi iertari ca si cum ar fi facut tot drumul.
A doua biserica, din vale ca sa zic asa (Santiago era cea din deal) era se pare intemeiata chiar de Sf Francisc din Asisi (cu ordinul franciscanilor). Foarte frumos renovata, mai ales pe interor.

Dupa cum ziceam, aici i-am facut si Soniei o mica revizie: mi-a reglat frana pe spate, schimbat placutele intre ele, centrat roata, degresant si lubrefiat lant, pinioane, foi, the works. Am luat cafeaua de diminteata in piata centrala, dupa care: la deal! Aveam in fata ditamai urcarea, de pe la 500m la 1300.Erau 3 variante, una doar pt picioare, una si pentru bicicleta, dar mai grea si a 3a, mai pe asfalt, mai lunga, dar mai usoara ca panta. Intentionam sa o iau pe cea din mijloc dar cumva am reusit sa o ratez asa ca am bagat vreo 15 km in plus. Dar prea rau nu mi-a parut: 

Am reusit sa fac si o pana (a 4a in total, nu cred ca le-am amintit pe celelalte), si am identificat cu ajutorul altui 'bicigrino' si zgomotul ciudat: o spita (sau 2) erau slabite, si cand se punea presiune pe ele, uneori se invarteau un pic in lacasul lor si de-acolo. Cheie de spite nu am avut, dar nici nu era asa grav asa ca le-am lasat asa. Camera am schimbat-o in 3 min, si pe tip l-am rasplatit daruindu-i prietenei lui manusile de gagica de la Pilar (am zis ca imi gasisem manusa lipsa, nu?).
Intr-un final, dupa mult, mult, f mult urcus, am ajuns si la destinatie: O Cerbeiro: un alt satuc de 3 casute, un bar si un albergue, in varful muntelui. Acolo am luat pranzul, un menu del peregrino de 10 euro, pe o terasa cu vedere la muntii din jur. Apoi, ma duc eu sa imi stampilez el credencial, si cand vad ce fain e refugiul, asa ma ia o lene .... si vreau sa raman (v-am zis ca eram la munte? si ce fain era in jur? si ca urcasem 800 de metri?) Din pacate, datorita altitudinii si distantei mari fata de refugiile anterioare, astia au regula: primesc biciclisti, dar doar dupa 18 sau ceva de genu asta, daca mai sunt locuri. Asa ca m-am intors la Sonia si am luat-o la... deal iar, spre surprinderea mea. Am vazut la niste tipi un ghid unde era frumos desenat traseul pe zile inclusiv ca si curba de nivel, mi-ar fi trebuit si mie ceva de genu asta, nu m-ar mai fi luat prin surprindere faptul ca dupa ce am coborat un pic a trebuit sa urc iar, pana la Alto de Poio (varfu puiului, ce nume! ce cauta puiu in varf ma rog?). Pana acolo am trecut pe langa un grup de spanioli pe la 40 de ani asa, f simpatici, cu care aveam sa ma mai intalnesc de vreo 3 ori de-a lungu drumului, si care mi-au facut si poze:

Aici dupa cum vedeti bate vantu tare daca si pelerinu ala statea cu mana pe palarie :-).

Acum, e adevarat ca era la vale de aici (in mare) dar tot erau 22-25 km, si dupa ditai urcarea eram destul de obosit. In plus, bucata asta avea mai multe variante, din 2-3 locuri puteai sa urmezi 2 trasee diferite, trebuia sa fiu atent si la asta.In mare insa, everything was fucking green again:

Am coborat asa vreo 12-14 km, pana in Triacastela (ce nume frumos, nu?) unde am trecut in fuga pe langa catalonii mei, si tot la vale. Am nimerit aproape din greseala pe drumul spre Monasterio de Samos, tinta mea, fiindca trebuie sa recunosc ca nu am vazut unde se bifurca cu cealalata varianta, care ajungea in Sarria pe alt drum. Pe aici, mai erau si bucati de asfalt, dar majoritatea drumului era in 'true camino style', prin paduri si poieni, urcand si coborand (ura!) dealuri si delulete.
In sfarsit am ajuns si la manastire undeva pe la un 19. Refugiul era cat se poate de simplu, paturi multe, dush cu apa rece doar, dar arata foarte 'pelerinistic' totul :

Asa arata intrarea in refugiu

si asa arata inauntru

date tehnice: 93.2 km, moving average 13.7, overall avg 8.4, total ascent 1342, total descent 1468.
poze ai multe :
http://picasaweb.google.com/adi.glavan/CaminoDeSantiagoDay16PonferradaMonasterioDeSamos

Ziua 15: Rabanal del Camino - Ponferrada

Luni, 20 Septembrie

Salutare, salutare!!

Da, da stiu, sunt neserios, nu am terminat blogul, imi pare raaaaaau, uite ma revansez acuma

M-am trezit ca de-obicei la un 6:15, si dupa ce am mancat un sanvis mi-am dat seama de o chestie destul de nasoala: nu-mi gaseam o manusa :(. Eu explicit nu am zis, dar cine s-a uitat bine la poze a vazut ca am plecat cu unele verzi si apoi am aparut cu unele albastre. Deci un replace am facut deja (prin franta), acu sa pierd iar una? Aveam niste draaaaaci....mai ales ca tineam f bine minte ca am ajuns cu ele, si nu aveam decat cei 30 metri de la intrarea in refugiu la camera cu paturi unde sa caut, si nu era...

Am fost insa sa ii zic asta duenei Pilar, care dupa ce mi-a zis ca nu stie nimic si (suparata de idee, evident) ca f probabil 'te lo han quitado, verdad?' adica mi-a sparlit-o careva... mi-a dat altele! Uitate de o pelerina (da, erau de gagica da se potriveau ca marime) care nu prea avea sanse sa se intoarca deh. De fapt in cam toate refugiile e cate un loc cu chestii uitate (sau lasate intentionat, in ideea de a mai scapa de greutate) de pelerini, chestii cu care cei ce vin apoi pot face ce vor.

Am luat-o la deal deci multumit. Am ajuns destul de repede la un satuc numit Foncebadón, care era intr-o vreme unul din punctele f importante de pe Camino, si cateva secole a beneficiat inclusiv de niste prerogative, scutiri de taxe si tot felul de chestii, prin decrete regale. Acuma insa..... 

sic transit gloria mundi...

de aici se auzeau cantece gregoriene...

Drumul era tot in urcare, dar era f frumos. Camino mergea destul de aproape de drum, care era f putin tranzitat, asa ca eram tentat sa aleg asfaltul, dar in afara de bolovanii de pe jos, era mai pitoresc off-road-ul asa ca doar de vreo 2 ori am cedat tentatiei. 

Si dupa nu multa vreme, in jur de 10, ajuns si la unul din cele mai importante obiective de pe Camino: Cruz de Hierro (sau de Ferro, ca deja am intrat in Galicia)!!

Crucea de fier e de fapt o cruciulita, pusa pe o mare prajina de lemn, pusa pe o mare gramada de pietroaie, aduse aici de pelerini din tara de bastina de-a lungul secolelor. Eu, evident ca am adus si eu una: un trovant adus special de Florin (din Kogayon adica) de la Costesti. Ce? nu ati auzit de trovanti? 'Pietrele care cresc'? Rusinica! la wiki repede!

http://ro.wikipedia.org/wiki/Trovant

Evident ca am facut multe poze sa imortalizez momentul:

Un pic mai tarziu eram in cel mai inalt punct al traseului, exceptand Somport evident: 1517 m. Si era o schimbare placuta, sa mai vezi niste verde dupa atata glaben si maro :

De aici a fost cam downhill pana la Ponferrada, unde hotarasem sa raman dintr-un motiv f simplu: donativo . El dinero se acabo, cum se zice, si cum aveam timp destul sa ajung la Santiago, am zis ca merit si io o zi mai scurta.

In drum la vale am dat peste un refugiu bizar, si cunoscut tocmai pentru asta: Manjarin este construit intr-un loc unde nu ai nimic altceva pe o raza de kilometri, de un om cu totul special: Tomas, care se crede nici mai mult nici mai putin decat un templier re-incarnat. Pe bune! Omu nu are toata tigla pe casa, dar ce e al lui e al lui: s-a gandit el ca e nasol traseul si cam rare refugiile asa ca a facut unul aici. F precar si insalubru chiar si dupa standardele pelerinistice, dar este acolo.

Si apoi, tot la vale... El Acebo, un satuc simpatic

si din ce in ce mai la vale

mama ce viteza am prins pe-aici! Si tot la vale..Molinaseca 

Am ajuns la Ponferrada undeva pe la 12 si jumate. Refugiul nu se deschidea pana la 14, asa ca am dat o tura prin oras cam o ora asa (am localizat biblioteca si am mai scris oleaca pe blog) si apoi m-am intors.. ca sa constat ca era coada! Mai stiti cum lasai sacosele la coada la lapte sau la carne pe vremea impuscatului ? Ei asa am gasit io ditai coada de rucsaci :D. L-am asezat si eu pe-al meu, si apoi la 14 cand s-a deschis am stat la coada, nici mai mult nici mai putin decat o ora!

Partea buna a fost ca m-am imprietenit la coada cu doi mexicani (arhitecti,unu inca student, altu deja in biznis) si am ajuns si in camera cu ei. Da, refugiul asta avea mai multe camere, si intre 4 si 16 paturi in camera; unde am fost eu erau 10 - super decent! 240 de locuri in total daca nu ma insel! 

In timp ce ma pregateam pt dus i-am auzit pe mexicani ca vor sa isi gateasca cina, sa mearga la cumparaturi, pt ei si inca un tip, un olandez. Evident ca m-am inscris si eu ! Sa impartim cheltuielilel, si sa ii ajut si la gatit evident. Asa m-am scos si cu cina, iesind undeva la 4.5 euro 2 feluri, vin si suc. Si au gatit ff misto, legume calite pe de o parte, orez cu chorizo (de cerb cica!) cu cartofi (?) si cu bere(?!!). Berea, adica in mancare, nu pe langa. Plus condimente, deh, ca doar nu degeaba erau mexicani.

Dar pana atunci, ca era de-abea 15, am mai dat ture prin oras. In Ponferrada e o cetate a templierilor f bine pastrata:

cu legenda de rigoare:

Din pacate fiind luni, castelul era inchis :(.... dar oricum, arata senzational si pe dinafara.

44.38 km (doar), 12.4 moving avg (normal, mai mult de 30 au fost la vale:D), 6.7 overall avg (deci am lenevit la greu) 563 total ascent, 1248 total descent.


si poze din ziua asta:
http://picasaweb.google.com/adi.glavan/CaminoDeSantiagoDay15RabanalDelCaminoPonferrada#

Ziua 14: Leon - Rabanal del Camino

Duminica, 19 Septembrie

M-am trezit ca de-obicei pe la un 6:15, si din nou am avut mic-dejun combinat, supermarket cu cafeaua si gemul lor. 

Am plecat din Leon pe un drum destul de boring, intrarile si iesirile din marile orase (Burgos cel putin, aoleo) fiind prin zone industriale si suburbii noi construite, no fun.
Dar apoi au fost si bucati mai faine:

in general drept, inca sunt in meseta (la 900 m!)

M-am impiedicat si am facut etapa programata, Leon - Astorga pana la 11.

Doar 55 km... ce sa fac acuma, deh. Am dat o tura prin oras si am fost placut surpins sa descopar ca aveau un castel construit de Gaudi! Dupa ce am intrat inauntru sa vad si pe interior, am iesit sa fac niste poze pe dinafara (pe dinauntru nu ma lasasera) si cand, tzac! Kiril imi face o poza si zice cu o mutra blazata: Not surprised! 

Cu ocazia asta l-am pus sa imi faca si o poza:

Nu erau multe de facut, cu atat mai mult intr-o duminica dupa-amiaza asa ca dupa ce am pozat si catedrala,

am hotarat sa mai fac inca 20 km.

Dar nu inainte de a incerca un menu cu totul special, de care citisem si in ghid si imi spusese si tipul de la San Anton: Cocido Maragato. Maragateria este o regiune aici, cu Astoriga si inca ceva sate, care se cred un fel de scotieni ai spaniolilor, adica oamenii de la munte. Si au un fel de mancare specific, de fapt un menu: unul pe care nu il poate termina nimeni niciodata!

Incepe simplu, cu 7 feluri de carne. Da, sapte, si ditai bucatile, cam un kil de carne asa. A, si la un moment dat vine tipa si ma intreaba daca mi-a placut unul in mod special, la care eu am zis ca da uite asta, gandindu-ma ca fac un compliment lui the chef. Mare greseala, ca a plecat la bucatarie si a mai venit cu 3 de-alea. Am reusit sa termin aproape tot, am zis ca nu m-am facut de ras. Felul doi: trecem la vegetarieni, varza calita si un fel de fasole care nu e nici fasole nici linte ci altceva mai patratos. Cam la un kil jumate asa ambele, un platou care aveam impresia ca avea juma de metru. Aici mai mult de jumate nu am putut inainta neam. Cer felul 3 si ma sperii: vine cu un castron de supa cam de 4-5 kile. Dar m-am linistit, era plin doar pe jumate... Dar ce supa nene! simpla, dar buna, ca imi lasa si acum gura apa. Aici am facut pe dracu in patru si am terminat 3 sferturi. Cu ultimele puteri cer desertul: o crema asa ca o sarlota, cu scortisoara, o minunatie. Nu stiu ce am reusit sa indrug, ca m-am trezit si cu un supliment. Pe asta l-am terminat doar jumate, si am dat din cap doar ca vreau cafea, ca voce nu prea mai aveam. Cafea pe care efectiv mi-am turnat-o pe gat, constient ca daca nu iau un intaritor ma tarasc pana la primul pom si adorm instant. A, evident ca totul era stropit cu o sticla de vin, si inca de cea mai buna calitate, nu cum e de-obicei la un menu, si cu o gaseosa.

M-am rostogolit pana afara, am luat-o pe Sonia, am pus-o in modul ´deal greu´si am plecat incet incet

Drumul pana la Rabanal era la deal, dar un deal foaarte simpatic, nici nu mi-am dat seama cand am facut 350 m altitudine:

si era marcat cu grija:

Pe drum am dat peste doi catalani, care incepusera din Leon si nu se grabeau deloc. Norocul meu ca unul din ei era ff neantrenat deci reusea sa fie mai varza decat mine cu burta mea cea imensa.

Din pacate, refugiul donativo din Rabanal era full, asa ca a trebuit sa stau la el Pilar, dupa numele dueñei (unde de-abea am gasit loc de fapt).

Un albergue OK, cam inghesuit chiar si pt aceasta categorie, si m-au lasat seara, pe la 9:30, la bucatarie sa imi fac o supa ca altceva nu imi mai trebuia de mancare.

In final, o imagine din Rabanal

Ziua 13: Bercianos del Real Camino - Leon

Sambata, 18 Septembrie
Ahoy!

iar am sa scriu fara poze, de la biblioteca si gasesc vreun net mai pe seara sa adaug si poze. Posturile mai vechi pe care le-am scris asa au si poze acum, mai putin unul cred.

M-am despartit dimineata de rusi, propunand ca loc de intalnire Villar de Mazarife, un alt albergue recomandat de omul de la San Anton.

Am luat micul dejun, combinat cu ce aveam eu de la supermarket cu ce dadeau oamenii pe-acolo: cafe con leche, paine, unt, gem. Am stat la masa tot cu englezii, i-am zis un la multi ani fetii care se sarbatorea peste  2 zile si am tulit-o.

In ziua asta planuiam sa merg ceva mai departe de Leon, 1 sau 2 sate. Asta desi etapa programata, pe care o ajunsesem din urma, era doar pana in Leon. Am gasit iar biblioteca si am scris acolo o ora cat aveam voie, dar apoi cand am cautat internetul platit, tocmai inchideau si deschideau la 5 jumate, asa ca m-a apucat iar lenea ca la Pamplona si am decis sa raman :). OK, faptul ca in albergue municipal era tot donativo a ajutat f mult si el ;). Asa ca am fost si m-am cazat, si apoi am bantuit prin Leon cat am putut, nu inainte de a lua un menu peregrino cu 9 euro, of course. Nu stiu daca am mai zis asta, dar am avut in ultimele 4-5 zile, din Logroño cred, doar sopa castellana ca primul fel. E f buna, desi in afara de faptul ca are usturoi si pun paine in ea nu seamana aproape deloc una cu alta. A, si in Leon nu ii mai zice castellana, ii zice de montaña :D. Astia din Leon au si ei problema lor cu castellanii, adica Madrid, si pe-aci am vazut inscriptii cu Pays LLiones LLibre, desi io nu pricep de ce, ca limba clar e aceeasi, autonomie locala au toate provinciile...

Catedrala lor e poate mai mica, ca volum, ca cea din Burgos, dar e mai inalta si mai impresionanta, mai ales prin marimea si frumusetea vitraliilor. Am tras cu urechea la un ghid: 1800 mp de vitralii!!O sa vedeti in poze...

In rest, tot centrul vechi cu stradute micute si cochete e f fain, si am avut timp o juma de zi sa le bat cam pe toate.

Evident ca in fata catedralei m-am intalnit cu rusii, si le-am zis ca raman, dar ei au hotarat sa mearga mai departe totusi.

Seara se inchideau portile la 9:30 asa ca nu am zabovit cat as fi vrut pe strazi. Si as fi vrut, fiindca imi amintea intr-un fel de Granada, mai ales printr-o chestie pe care o credeam speciala Andaluciei (si asta doar 2-3 orase): anumite baruri din anumite zone, dupa anumita ora, dau tapas gratis! Adica iei o bere sau un vin cu 1.20, 1.30 si tapa vine gratis. Am luat si eu 1 intr-un bar si 1 in altut, si am fugit sa nu raman pe dinafara.

Acest albergue era detinut de maicutele augustine, si inainte de culcare au tinut o slujba speciala pentru pelerini, la care m-am dus si eu. Mi-a placut ca ne-au dat caietele cu sonetele si ne puneau si pe noi sa recitam sau sa cantam din cand in cand. Experiente interesante :).